Nu mi-a plăcut niciodată să mă descriu, sau să spun cum sînt și ce reprezint, mi-a fost mereu greu să-mi exprim gîndurile sau să le împart cu ceilalți.

Nu prea am acele trăsături a unui povestitor, de aceea aleg să rămîn incognito, de ce? Pentru că voi putea fi atît de sincer în ceea ce voi scrie, pentru că lumea mă știe într-un fel, în felul ăla în care nu sunt cu adevărat eu, iar aici nu vreau să pun măști, vreau să fiu EU.

Am găsit o poezie, care, aș putea spune că mă descrie suficient de bine, cît nu ar fi de straniu, am dat întîmplător de ea:

Sunt tot ceea ce nu eşti

Sunt jumătate dor, jumătate mă dor.
Sunt înger!?
Sunt jumătate ger, jumătate cancer.
Sunt Sânger!?
Sunt jumătate nor, jumătate ador.
Sunt zombi!?
Sunt jumătate cer, jumătate nu cer.
Ţărână!?

Sunt jumătate zor, jumătate chiar mor.
Sunt demon!?
Sunt jumătate foc, jumătate sub toc.
Sunt hormon!?
Sunt jumătate hor, jumătate amor.
Sunt ambii!?
Sunt jumătate stoc, jumătate batoc.
—Stăpână!
Sunt tot ceea ce nu eşti; Evă, când îmi lipseşti.
Îmi lipseşti!?

(Roberto Kuzmanovic)